Un târg lipsit de vorbe prea mărunte,
Fiindu-ne noian de amănunte
Şi, totodată, numitor comun.
Nu să te vinzi, şi nici să nu mă vând,
Ci doar să facem ceea ce ne place,
Lăsând pierdute clipele sărace
Şi deznădejdea ce-o aveam în gând.
Să uit a fi extrem şi radical,
Lăsându-mă multiplicat în tine,
Așa cum e firesc şi se cuvine
Prin rostul ce-l avem primordial.
Să dai uitării mici şi mari dureri,
Dând la o parte resturi de motive
Ce vieţii nu-i mai sunt imperative
Şi-s doar prejudecăţi şi doar păreri.
Târgul să-l facem singuri, numai noi,
În plină noapte, cu lumina stinsă
Ca flacăra, ce fi-vei tu, aprinsă
Să ne cuprindă-n arderi pe-amândoi.
Reformatori, trecând peste idei,
În cea mai clară şi concretă formă,
Să fim, uniţi, întregul ce transformă
Ceea ce azi nu pare un temei.
Apoi de vis lăsându-ne purtaţi,
Să răsplătim acea întreagă noapte
Cu ceea ce ni-i dat a fi, prin fapte,
Şi spre-mplinirea lor, împreunaţi.
În pântecu-ţi fierbinte să rămân
Ca şi motiv al vieţii viitoare,
Iar tu să fii mereu înfloritoare
Ca moartea-mi cu o viaţă să-mi amân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu