N-a fost deloc o simplă întâmplare,
Fiind dovadă tot ce va urma,
Că mi te-ai vrut ca dar şi-mpreunare
Păstrându-mă ca-nsemn în viaţa ta.
Ne-am împărţit cândva a nopţii clipă,
Gândind că toate se vor aşeza,
Şi nu vom face de-aşteptări risipă
Şi nici furtuni nu ne vor zbuciuma.
Era o noapte plină de lumină,
Chiar umbrele voiau a lumina,
Când goală, doritoare şi senină,
Te-ai vrut definitiv a fi a mea.
Şi mă simţeai, simţeai concret ideea
Că nerăbdării mele vei ceda,
Dându-mi motiv să ştiu că tu, femeia,
Eşti viitorul ce îl vom avea.
Sânii rotunzi, însemn de nemurire
Deja ştiind că multe vor urma
Semn îmi dădeau că-n pântec a rodire
Ca amintire pururi îţi voi sta.
Şi n-au mai stat secundele s-aştepte
Un gând ce-ar fi putut întârzia,
Simţind că altfel nu pot să îndrepte
Şerpuitorul drum din viaţa ta.
Zvâcnetu-ţi scurt ne-a fost însemn de cale
Spre clipa următoare ce ştia
Că-n evidenţe pur esenţiale
Trăirile oricând ne vor afla.
Şi-aşa ne-am fost însemn prin uz de fapte
Ce ne-au redat motive de-a spera
Că după orice zi, un miez de noapte,
Spre împliniri mereu ne va-ndruma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu