Mult prea multe sunt acum de spus,
Timpul prea-i ajuns doar amânare,
Faptele sunt simplă replicare
Ale unui gând doar presupus.
Acum par toate puse în tipar,
Departe-n nici un fel nu se mai vede,
Iar trecerea-n zadar se întrevede
Prinsă-n tandem cu vise de coşmar.
Iar limita devine un reper
Ce pare existenţei o dovadă
Că poate dintr-o dată să decadă
Din rolu-i de firesc ori de mister.
Nimic nu se-ntrevede a fi leac
Acestei stări complet denaturate
Cu drumuri mai tot timpul perturbate
De ceva ce, normal, e simplu fleac.
Multe-s de spus și puse în primplan,
Tergiversarea dă bogate roade
Ilustrelor finale calapoade
Ce duc trăiri sub fald de paravan.
Meschinăria pare joc frumos,
De multe ori, hoțește, ne înşeală,
Făcându-ne să credem în greşeală,
Negându-i rostul prea periculos.
Iar peste toate, rangul cel înalt
Îl are excelenţa sa, mincuuna,
Cu orizontu-i larg ce, totdeauna,
Face din pas de melc un amplu salt.
Abisu-i orizontul dominant,
Plăcerea e extremă în furtună,
Dând proştilor motiv de-a fi-mpreună
Trăind extazul antirezonant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu