Când tu priveai un drum înspre departe,
Şi chiar doreai uşor să poţi uita
Că numai timpul nu îşi are moarte.
A fost mai greu să dau un înţeles
Mirării ce venea cu-mpotrivire
La prea firescul drum ce l-ai ales
Să-ţi fie port-drapel şi împlinire.
În amintiri, mult timp, te-am rătăcit,
Nici tu n-aveai idei ce e cu mine,
Iluzii şi-ntâmplări ne-au tot dosit
Prin umbre dărâmate de ruine.
Erai acolo, undeva-n trecut,
Aluzie de vis prevestitoare,
Pe care să îl negi nicum n-ai vrut,
Dar nici n-ai pus voinţa la-ncercare.
Ai fost plecată, nu ai stat pe loc,
Ca nu cumva greşeli să mai pot face,
Iar drumul meu, de lacrimi şi de foc
Te-a ocolit, să poţi trăi în pace.
Aseară te-am văzut că mă priveşti,
De parcă vremea veche revenise,
Uitând c-ar trebui să-ţi aminteşti
Că m-ai pierdut pe undeva, prin vise.
Luase pasul gândului avânt
Înspre privirea-mi plină de dorinţă,
Şi te-ai lipsit de-al timpului cuvânt
Spre al avea motiv de dăruinţă.
Toate s-au vrut aşa cum ţi-ai dorit,
Sau poate cum şi eu doream să fie,
În locul şi momentul potrivit
Ca să devii scânteie şi făclie.
Ştiai de mult, deşi ai vrut să uiţi
Că n-ai să poţi mai mult mizând pe luptă
Ca-n vise să tot fim substituiţi,
Viaţa lăsând-o, de păreri, coruptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu