Vorbim mereu de simpla întâmplare,
De confruntarea simplelor idei
Și încercăm să le găsim temei
Punându-ne, cu mintea, la-ncercare.
Punem în joc doar fapte consumate,
Sperând că relevante explicații
Vor sta în calea unor complicații
Ce nu se vor de fapte separate.
Ideile tot definesc repere,
Când cazul evident nu-i un model,
Și chiar când adevărul e rebel
Și dreptul de-a fi, concret și-l cere,
Prin limitări mimate ca-mplinire,
Mereu luând nimicuri ca-mprumut,
Dându-le rolul de idol absolut,
Convigerea ajunge definire.
Și tot vorbim de simpla întâmplare,
Când nu găsim reperelor motiv
Când voia are rost imperativ
De-a dovedi că nouă ni se pare.
De multe ori, sub norii de furtună,
Fulgerul vrea a fi luminător
Și umbrele converg, înșelător,
Înspre abisuri ce le tot adună.
Apoi, când vremea pare-nseninată
Din amintiri se-ajunge în război,
Lăsând în urmă lașii drept eroi
Ai luptei de minciună dominată.
Tot acceptăm urmarea indecentă
A ceea ce am refuzat să fim
Când totul era-n formă de sublim
Pierdută de trăirea remanent.
Încă vorbim de simpla întâmplare
Că doar atât putință mai avem,
Credința n-o vedem cu rol suprem,
Și ne trezim uciși de disperare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu