Voi pune iar o haina-n plus pe mine
Şi voi pleca prin umbre de îngheţ,
Să construiesc palate din ruine
Tratând al iernii ger cu mult dispreţ.
Şi voi privi lumini cu grabă stinse
De cei ce dau luminii rol de fard,
În drumul către zări înalte, ninse,
Pe care crucea vieţii e stindard.
Voi face drum privirii înspre stele
Să nu m-abat, să nu mă rătăcesc,
Să mă-ncălzesc cu visurile mele
De-ar fi să trec prin crivăţul câinesc.
În nopţi cu ger va fi să mă-ncălzească
Cenuşa unui foc de prin trecut
Ce vrea, prin revenire, să tot crească,
Arzând mocnit, puternic, sau tăcut.
Cerul senin, fixat de ger şi stele
Se va voi a-mi fi reper de drum
Spre orizontul ce, printre zăbrele,
S-ar vede învelit în nori de fum.
Însă de sus, de dincolo de ceaţa,
Va fi să pot privi în viitor,
Nemairiscând ca străluciri de gheaţă
Să mă atragă în mirajul lor.
Şi am să văd trecutu-n limpezire
Chiar de-i ascuns de taine şi uitări,
Numindu-l un crâmpei de amintire
Sortit prin nuanţate-ndepărtări.
De-acolo, din fireasca înălţime
A celor ce au mers mereu pe jos,
Mereu voi merge înspre profunzime
Şi-am să cobor doar ca să mor frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu