Tipare pentru mine nu există,
Îmi sunt tipar rigid, extrem de dur,
Şi-n el direcţii clare coexistă,
Tendinţa lor dau un închis contur.
Chiar dacă unii spun că nu se poate
Să merg pe drumul ce mi-l văd întreg,
Găsesc o cale să îl pot străbate,
Şi nodul gordian să îl dezleg.
Oricât ar fi să dau de-mpotrivire,
Ori de ideea de refuz nebun,
Nu mă îndeamnă gând înspre oprire,
Uitând că pot şi eu să mă opun.
Aşa mi-e dat, să merg tot înainte,
Să nu m-abat şi nici să mă înclin,
Să fac ce-mi vine, pe moment, în minte
Râzând de al ispitelor suspin.
Şi am uitat de tot să-i iau în seamă
Pe cei ce plânsul repede-şi găsesc
Chiar ajungând, sub masca lui, să geamă
De nu aud cuvântul ce-şi doresc.
Nu-i lacrima în stare să-mi răpească
Accentul ce pe căutări îl pun
Când sacra libertate omenească
Văzută-i ca un drept inoportun.
Şi chiar când unii cred că umilirea
M-ar face să mă-nchin şi să cedez,
Eu drumu-mi merg, ştiind că am menirea
De a-mplini ceea ce am drept crez.
Nu-ncap, nicicum, în clasice tipare,
Nici logica nu pot s-o deformez
Să fiu un ins, un simplu oarecare
Şi dreptul la credinţă să-mi cedez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu